Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea a încă 10 blocuri

0
19

În prezența reprezentanților asociațiilor de proprietari și a proprietarilor, primarul Aurelia Fedorca a semnat ✍️ azi contractul de execuție pentru reabilitarea a încă 10 blocuri, în cadrul proiectului ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Negrești-Oaș – Lot II”, finanțat din fonduri europene.
Lucrările vor fi executate de Asocierea dintre SC Quatro P SRL și SC Avril SRL, valoarea contractului de achiziție publică de lucrări fiind de 9,2 milioane de lei, TVA inclus.
🔴 Demersurile pentru anveloparea acestor blocuri au fost începute în 2016, în același timp cu lotul I. Împreună cu asociațiile de proprietari, am trecut împreună în acești ani prin proceduri birocratice greoaie, dar în final am reușit. Le mulțumim proprietarilor care în urmă cu 5 ani și-au dat acordul pentru reabilitarea acestor blocuri și au avut răbdare pe parcurs.
↪ Blocuri ce vor fi reabilitate în Lotul 2
✅ Bloc 7 strada Unirii;
✅ Bloc 6 strada Unirii;
✅ Bloc 9 strada Victoriei;
✅ Bloc 17/A strada Victoriei;
✅ Bloc C8-10-12 Aleea Crinului;
✅ Bloc B 13-15 Aleea Crinului;
✅ Bloc 17-19 Aleea Crinului;
✅ Bloc D 12-14 Aleea Crinului;
✅ Bloc D 8-10 Aleea Crinului;
✅ Bloc D 4-6 Aleea Crinului;
Pe de altă parte, se lucrează intens la blocurile reabilitate în lotul 1, 3 din 10 fiind aproape de finalizarea lucrărilor.
↪ Blocuri ce vor fi reabilitate în Lotul 1
✅ Bloc 2 Strada Victoriei;
✅ Bloc 16 Aleea Trandafirilor;
✅ Bloc 13 Aleea Trandafirilor;
✅ Bloc 3 strada Salcâmului;
✅ Bloc 2 strada Salcâmului;
✅ Bloc 1 strada Salcâmului;
✅ Bloc 36 strada Victoriei;
✅ Bloc 35 strada Victoriei;
✅ Bloc 34 strada Victoriei;
✅ Bloc 8 strada Victoriei;
Primarul Aurelia Fedorca a făcut apel la proprietarii din aceste blocuri să se implice activ în continuare, pentru ca rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor. Reabilitarea celor 20 de blocuri reprezintă un pas important atât pentru cei care locuiesc în aceste blocuri, cât și pentru orașul nostru, care prin aceste investiții și prin altele pe care le derulăm își va îmbunătăți ireversibil aspectul.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.