marți, octombrie 13, 2026
No menu items!
Acasă Locale Proiectul cultural „Confesiunile cărturarului” îl aduce în centrul atenției pe Vasile Conioși-Mesteșanu

Proiectul cultural „Confesiunile cărturarului” îl aduce în centrul atenției pe Vasile Conioși-Mesteșanu

0

Biblioteca Județeană Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Cenaclul „Cronograf” și Asociația Scriitorilor de Nord Vest, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, vă invită la o nouă întâlnire, organizată în cadrul proiectului cultural ,,Confesiunile cărturarului”. Evenimentul se va derula vineri, 25 august 2017, cu începere de la ora 1300, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare.

Ideea organizatorilor este aceea de a prezenta publicului, în ultima zi de vineri a fiecărei luni calendaristice, un scriitor sătmărean. La cea de-a șasea întâlnire cu cititorii va fi prezent Vasile Conioși-Mesteșanu.

              Vasile Conioşi-Mesteşanu s-a născut în 18 iunie 1973, în familia lui Ioan şi Ileana Conioşi din Tarna Mare.

Pe când avea 11 ani, tatăl, un miner obişnuit, moare subit, lăsând în urmă o  văduvă de 32 de ani, fraţii  având 7 respectiv 6 ani.

După Şcoala gimnazială  din Tarna Mare, unde a început să rimeze pentru  gazeta de perete, a urmat Liceul Forestier, profil silvicultură. Aici a avut plăcuta ocazie să-l cunoască pe prof. Ioan Nistor,  care i-a recomandat să citească multă poezie, să meargă la cenaclu, să scrie.

Treapta a doua de liceu a făcut-o după Revoluţie, când se pregătea pentru Silvicultură la Braşov  sau pentru Actorie la Bucureşti.

La un an după terminarea liceului, a început Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, specializarea română-franceză.

Lucrarea de licenţă, despre Poezia lui Marin Sorescu  a deranjat prin atitudine, adică un ardelean vine în capitala Moldovei să prezinte laudativ olteanul care a dat de pământ cu toată poezia românească.

Din iunie 1999 s-a titularizat la Tarna Mare şi după 6 luni de armată fluctuant stresantă, este profesor diriginte la liceul din localitatea de frontieră mai sus amintită.

A colaborat cu poezii la  mai multe reviste literare, semnând cu pseudonimul Mircea Florea.

Etnografie şi folclor

Timp de mai mulţi ani a fost redactor la revista Muguri, alături de prof. Doina Molnar şi Marcel Andercău.

Lucrarea de gradul I, din 2011 abordează Nunta din Ugocea românească, o prezentare în antiteză  tradiţional vs modern a ritualului nupţial în  Gherţa, Turţ,  Batarci  şi Tarna Mare.

Tot din perspectivă etno folclorică, merită amintite aici  iniţierea parteneriatelor  cu şcolile  Ion Creangă şi  Avram Iancu din Satu Mare.

În 2013, a reprezentat judeţul la Olimpiada Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale de la Sibiu, obţinând două premii I şi un premiu II.

In feb. 2016, la Sighetu Marmaţiei, un premiu I şi două premii II, în cadrul Proiectului Educaţional Vis de iarnă

În  dec. 2016, la Cluj-Napoca, premiul II cu Chiraleisa, în cadrul Festivalului Naţional al Datinilor din Străbuni Lăsate

 Coautor al volumului Tarna Mare –  istorie, legendă, adevăr, Editura Eco Print, Satu Mare, 2009

Coautor al monografiei Tarna Mare  un sat din ţinutul Tisei Superioare, Editura Citadela, Satu Mare, 2011

Prefaţa volumului Paşi prin biografii tărnărene,  Doina Molnar, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011

Prefaţa volumului Povestiri şi legende toponimice,  Doina Molnar, Editura Citadela, Satu- Mare, 2014

 Haiku & senryu & renga

Din 2010, la îndemnul unui prieten, fost coleg de facultate, Cezar Ciobîcă de la Botoșani, a început să scrie haikuuri, apoi i-a inițiat și pe elevii, participând anual la concursuri de compoziție pe această temă.

De atunci participă neîntrerupt la concursurile săptămânale, lunare ori sezoniere care se organizează de către comunitatea Romanian Kukai.

Premiile obținute l-au încurajat, astfel că este prezent în toate volumele  care au apărut de atunci:

Stol de cocori, volum colectiv, Editura Pim, 2013

Zbor de cocori, volum colectiv, Editura Pim, 2013

Iarăşi cocorii, volum colectiv, Editura Pim, 2013

Chemarea  cocorilor, volum colectiv, Editura Pim, 2014

Dansul cocorilor, volum colectiv, Editura Pim, 2016

Pană de cocor, volum colectiv, Editura Pim, 2016

Fotografie, foto-haiku

 Din 2011 a început să participe și la concursurile de Haiku la fotografie, colaborarea cu fotografii și  haijinii din țară concretizându-se în expoziții și calendare tematice.

Expoziţii colective de foto haiku: Oraşul, martie 2012, Bucureşti

         Dans, octombrie 2013, Bucureşti

          Expoziţii colective de foto haiku Declic în silabe, 2014, 2015,  Bacău

          Expoziţia colectivă de fotografie , România, 2014, Bucureşti

 

Pasionat de  etno-fotografie, a colaborat cu Vasile  Mariţa pentru blogul Ţara Oaşului, cu Mihaela Grigorean ,  pentru prezenarea Ţara Oaşului – itinerarii pentru memoria inimii.

Din 2013 administrează pagina de facebook  Tarna Mare,  echidistant și apolitic, pentru toți care au rămas cu Tarna în suflet.

 Din 2016  a devenit  vicepreşedinte al cenaclului Cronograf și redactor al revistei omonime.

 Actualmente este profesor titular la Liceul Tehnologic Tarna Mare, catedra de Limba și literatura română, membru în CA, consilier educativ, șef de catedră etc.

Din 2005 este căsătorit și are doi băieți. Tot din 2005 a atașat numelui său și pe cel al soției, pentru a nu mai fi confundat cu ceilalți 9 oameni din Tarna Mare, care purtau același nume.