Subprefectul Altfatter Tamás a mediat miecuri, 14 septembrie 2016, discuţiile dintre protestatarii din zona Codrului (ruta Satu Mare-Homoroade) şi conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare, reprezentantă de către vicepreşedinţii Ionuţ Rus şi Alexandru Panea, respectiv de către directorul de cabinet al preşedintelui CJ Satu Mare, Nagy Szabolcs.
Până la ora 15,00 aproximativ 60 de persoane care locuiesc în Homoroade sau în localităţile prin care trece DJ 193 A au protestat în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare faţă de starea proastă a drumului menţionat. Dintre acestea, 10 persoane au fost invitate la discuţii în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ. Acestora li s-a adus la cunoştinţă stadiul efectiv al proiectului prin care acest drum ar urma să fie reabilitat integral.
Protestul a fost aprobat să se desfăşoare între orele 14,00 şi 16,00 în centrul nou al municipiului reşedinţă de judeţ.
Sursa: Prefectura Satu Mare












