vineri, octombrie 16, 2026
No menu items!
Acasă Locale Reguli stricte pentru comercianti de ziua orasului. Ce le impune Primaria

Reguli stricte pentru comercianti de ziua orasului. Ce le impune Primaria

0

Deși mai este o lună până la deschiderea evenimentului, comercianţii se grăbesc să ocupe teren pentru a-şi putea desfăşura activitatea în cele mai bune locuri de lângă cele două scene. Anul trecut au fost participat la evenimentul nostru 128 de comercianți, iar anul acesta până în present au depus deja cereri în acest sens 51 de firme.

La fel ca și anul trecut și la ediția din acest an, Primăria Municipiului Satu Mare impune reguli stricte comercianților, mai ales că în acest an o mare parte din evenimente vor avea loc în Piața 25 Octombrie și pe jurul scenei, aici unde am demarat deja reabilitarea pasajului și a platoului de evenimente de pe pasajul Corneliu Coposu.

„NU dorim să vedem mizerie în jurul standurilor, umbrele care mai de care mai colorate sau improvizații. Pe acest segment mai avem de adus îmbunătățiri și cred că anul acesta dacă vom face controale mai severe și mai dese privind derularea acestei activități, vom aduce un plus de imagine întregului eveniment.„

Fiecare comerciant va trebui să respecte exact spaţiul închiriat și să amenajeze un spaţiu pentru depozitarea corectă a deşeurilor și aici mă refer în special la uleiul menajer.

„Pe această latură, ne dorim ca anul acesta comercianții să vină cu o ofertă diversificapă și variată de produse. Cred că sătmărenii sunt pregătiți să guste pe lângă micii și cartofi prăjiți și alte gen de produse, cel puțin aceasta a fost opțiunea pe care și-au manifestat-o când au completat chestionarele.„

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 25 mai, de la ora 19.00, imediat după concertul susținut în Piața 25 Octombrie de orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti.