Miercuri, 3 august 2016, au fost publicate rezultatele finale – după soluţionarea contestaţiilor – la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2016.
Astfel, din cei 313 candidaţi care au fost notaţi, un număr de 72 au depus contestaţii în termenul prevăzut de calendar. În urma reevaluării, la 29 de lucrări nu s-a modificat nota, la 31 lucrări a fost mărită nota, iar la 12 lucrări s-a micşorat nota. Menţionăm că la 16 lucrări notate iniţial cu note mai mici decât 5 li s-a mărit nota la peste 5, iar la 6 lucrări evaluate iniţial cu note sub 7 li s-a mărit nota peste 7. Situaţia finală, pe tranşe de note, la nivelul judeţului Satu Mare se prezintă astfel:
– candidaţi cu note mai mici decât 5 – 72;
– candidaţi cu note mai mari decât 5 şi mai mici decât 7 – 113;
– candidaţi cu note mai mari decât 7 – 128;
Procentul final de promovabilitate (note mai mari decât 5) la nivelul judeţului Satu Mare este de 76,99%.
Sursa: ISJ Satu Mare












