vineri, iulie 24, 2026
No menu items!
Acasă Uncategorized Românii din Cipru, victime ale planului UE

Românii din Cipru, victime ale planului UE

0

Între nevinovații care vor fi impozitați pentru situația în care a ajuns Ciprul sunt și românii din insulă, care au muncit cinstit și își văd economiile de-o viață ciuntite

Românii sunt a treia comunitate ca mărime din Cipru, în total peste 30.000 de persoane. Funcţionari sau patronii unor afaceri modeste, aceştia au „în băncile din Cipru în jur de 3.000 – 20.000 euro/persoană. Asta înseamnă că, dacă planul UE de impozitare va fi aprobat, pierd undeva între 202,5 şi 1350 euro”, a spus pentru EVZ Veronica Ivanov – redactorul şef al unui ziar din Cipru.

Încă o lovitură în criză

Criza a devenit tot mai acută în ultimii patru ani şi mulţi români au plecat deja din insulă, în timp ce pentru ceilalţi veniturile s-au redus consistent, a spus la rândul său Silvia Leonidou, vicepreşedinta Comunităţii Românilor din Cipru. Panica nu s-a generalizat încă deoarece anunţul privind planul UE a venit abia vineri. Ca şi ceilalţi locuitori ai insulei, Silvia Leonidou se teme că dacă propunerea UE va fi votată de parlament atunci nimeni nu va mai depune bani în Cipru, ceea ce ar dinamita economia şi ar conduce la un exod din insulă. Ieri, purtătoarea de cuvânt a Băncii Centrale cipriote a anunţat că băncile vor rămâne închise până joi, pe măsură ce se discută planul UE în parlament.

Citiţi mai mult: EVZ.ro