Sâmbătă, 23 martie 2013, sătmărenii sunt invitaţi să ia parte ca actori principali la una dintre cele mai puternice campanii organizate pe plan mondial an de an, Campania “Ora Pământului”.
Astăzi toată populaţia globului sărbătoreşte Ora Pământului, un eveniment internaţional care atrage atenţia asupra problemei încălzirii globale. Şi în România va fi sărbătorită în 43 de oraşe, Timişoara fiind capitala evenimentului şi găzduind mai multe manifestări, în timp ce Castelul Peleş este pregătit să stingă, cu aceeaşi ocazie, peste 3.000 de becuri.
Acţiuni similare vor avea loc şi în celelalte oraşe care participă la Ora Pământului 2013.
La Cluj, va avea loc un flashmob pe acoperişul unui cămin studenţesc, la Braşov, o plimbare şi un spectacol cu biciclete decorate cu beţe fosforescente, la Brăila vor fi majorete pictate în culori fluorescente, iar la Târgovişte vor fi instalate telescoape pe Platoul Prefecturii, în Piaţa Tricolorului, unde oamenii vor fi invitaţi să privească cerul fără poluare luminoasă. Jandarmeria Română a anunţat, la rândul său, că susţine campania „Ora Pământului” şi se alătură celorlalţi participanţi care sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30, sting luminile pentru a reduce consumul de energie electrică. Şi companii private din România se alătură iniţiativei, stingând luminile în sediile lor.
În lume, marile edificii precum Taj Mahal, Turnul Eiffel, Empire State Building şi Kremlinul vor fi cufundate, de asemenea, în întuneric, sâmbătă seară, tot în cadrul campaniei Ora Pământului. Proiectul Ora Pământului a fost lansat de World Wide Fund for Nature (WWF) în 2007, în Australia. În acel an, expresia la ordinea zilei a fost „stinge lumina pentru binele planetei”, iar scopul acţiunii a vizat conversia către energiile regenerabile.
Citeste mai mult: adev.ro/mk3p2n











