Satmarenii trebuie sa stie semnificatia semnalelor de alarmare

Satmarenii trebuie sa stie semnificatia semnalelor de alarmare

Satmarenii trebuie sa stie semnificatia semnalelor de alarmare

Semnificația semnalelor de alarmare acustice a populației, instituțiilor publice și operatorilor economici:

Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.

  • Întrerupeți lucrul sau orice altă activitate;

  • Întrerupeți iluminatul electric, gazul, deconectați aparatele electrice, stingeți focul în sobe;

  • Luați trusa sanitară, documentele de identitate și rezerva de apă și alimente și grăbiți-vă spre cel mai apropiat adăpost, subsoluri ale clădirilor, treceri subterane, tunele sau, în lipsa acestora, folosiți unul dintre următoarele mijloace de protecție: șanțuri, râpe, gropi, tranșee sau alte adăposturi artificiale.

  • Ascultați și executați măsurile stabilite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fieare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele. Momentul introducerii alarmei este, în principiu, cu 7-10 minute, înainte de ajungerea aeronavelor la obiectiv.

  • Deschideți difuzoarele, aparatele de radio și televizoare și ascultați regulile și măsurile transmise de organele de protecție civilă;

  • Pregătiți rezerva de alimente, medicamente și îmbrăcăminte, adecvată situației ordonate;

  • Semnalați organelor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență urmări ale calamității sau catastrofei ( dacă le observați);

  • Nu vă panicați și nu răspândiți zvonuri.

Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele. Momentul introducerii prealarmei este, în principiu, cu 10-15 minute, înainte de ajungerea aeronavelor la obiectiv.

  • Întrerupeți lucrul sau orice altă activitate;

  • Întrerupeți iluminatul electric, gazul, deconectați aparatele electrice, stingeți focul în sobe;

  • Luați trusa sanitară, documentele de identitate și rezerva de apă și alimente și grăbiți-vă spre cel mai apropiat adăpost, subsoluri ale clădirilor, treceri subterane, tunele sau, în lipsa acestora, folosiți unul dintre următoarele mijloace de protecție: șanțuri, râpe, gropi, tranșee sau alte adăposturi artificiale.

Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceași intensitate, cu durata de 1 minut.

  • După comunicarea acestui semnal populația acționează în concordanță cu situația fiecăruia:

  • muncitorii, funcționării, studenții, elevii se întorc la locurile de muncă sau întrerup lucrul pentru lichidarea urmărilor atacului;

  • populația neîncadrată în muncă și copiii se întorc acasă și acționează în funcție de comunicările primite.

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 03 august, 2017

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 0 0 0