Scoala de Arte Satu Mare aniverseaza 110 ani de invatamant artistic

0
204

Școala de Arte Satu Mare sub egida Consiliului Județean Satu Mare aniversează 110 ani de învățământ artistic.

Cu această ocazie au loc mai multe manifestări culturale în perioada 26-28 noiembrie 2015.

Programul debutează joi, 26 noiembrie cu un simpozion aniversar ”Școala de Arte, tradiție și evoluție în educația artistică”, eveniment ce are loc la Centrul Multicultural Poesis de la ora 11,00.

Tot joi de la ora 16,00 are loc vernisajul expoziției de arte plastice și artă fotografică a cursanților Școlii de Arte Satu Mare și a elevilor Școlii ”II Rakoczi Ferenc” din Teglas, Ungaria.

Vineri, 27 noiembrie de la ora 11,00 are loc o vizită la Castelul Karolyi din Carei, de la ora 12,00 recital cameral ”Duo Melos” din Cluj la Castelul Karolyi, iar de la ora 18,00 spectacolul aniversar al cursanților, absolvenților și profesorilor Școlii de Arte Satu Mare la Filarmonica de stat ”Dinu Lipatti” Satu Mare.

Sâmbătă, 28 noiembrie, sărbătoarea se încheie cu Festivalul concurs internațional de muzică pop-rock ”Muzica Inimii Mele”, ediția a IX-a la Filarmonica de stat ”Dinu Lipatti” cu începere de la ora 14,00.

Sursa: cjsm.ro

Comentarii Facebook