Joi, 12 martie 2026, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară au fost invitați la un eveniment care a reunit 300 de elevi de gimnaziu din toate școlile din municipiul Satu Mare. Mesajul campaniei naționale ,,Scoate violența școlară din anonimat!” s-a auzit în sala de evenimente ce a găzduit ediția cu nr. 60 a Programului Educațional Loga Dance School, unde ales să se distreze într-un spațiu controlat, fără tentații dăunătoare.
Programul Educațional Loga Dance School reprezintă un concept unic în țară, în care este creat un context special pentru elevii de gimnaziu, unde aceștia se pot distra într-un spațiu controlat, fără tentații dăunătoare, având parte totodată de momente de educație, în care copiii învață să spună nu violenței și drogurilor.
Într-o lună dedicată drepturilor femeilor, în care marcăm Ziua Internațională a Femeilor (8 martie) principalul subiect abordat de reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Biroul Siguranță Școlară, a fost egalitatea și nondiscriminarea. Mesajul a fost centrat pe valoarea personală a fiecărui copil, dar și a relațiilor bazate pe egalitate, conștiința acestei valori fiind la baza autoprotecției, a dobândirii unei libertăți controlate, benefice, și a prețuirii de sine. Prin exerciții simple, copiii au fost îndemnați să își respecte propriul corp, să-l îngrijească și să nu accepte lucruri degradante sau dăunătoare, nici la nivel fizic, cum ar fi comportamente periculoase sau consum de droguri, și nici la nivel psihologic, cum sunt umilințele, jignirile sau tratamentul discriminatoriu. Violența asupra copiilor, de orice fel și în orice mediu, trebuie descurajată prin înțelegerea mecanismelor care conduc la reacții violente, aplicarea unor consecințe clare dar și prin întărirea comportamentelor pozitive, sub îndrumarea unor adulți responsabili și a specialiștilor care pot oferi ajutor.
Programul Educațional Loga Dance School oferă din 2011 și până în prezent, spațiu de conectare, divertisment și manifestare prin dans, socializare și distracție, împletite cu succes cu momente educative oferite de polițiști și specialiști antidrog. Peste 12.500 de elevi s-au convins singuri, participând la astfel de evenimente, că se pot distra fără alcool și droguri, beneficiind de un context adecvat vârstei și lipsit de riscuri, dar și de o informare constantă din partea unor specialiști de încredere, proiectul ajungând în acest moment un model de educație non-formală în domeniul antidrog la nivel național.












