Bine-cunoscutul scriitor sătmărean Radu Ulmeanu invită publicul cititor la evenimentul de lansare a celui mai recent roman al său, intitulat „Siberii”, apărut de curând la Editura „Tribuna” din Cluj Napoca.
Lansarea romanului va avea loc în prezența autorului, marți, 19 decembrie, cu începere de la ora 1400, în găzduirea Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare.
Evenimentul va fi onorat de prezența lui Ion Cristofor, doctor în filologie, scriitor și publicist, redactor la numeroase reviste literare din țară și străinătate, membru al Uniunii Scriirorilor din România–filiala Cluj-Napoca, cât și de prezența scriitorului, filosofului și eseistului Ion Papuc din Baia Mare.
„O fascinantă operă, cu o structură binară roman-autobiografie, în care se intersectează mai multe tipuri de scriitură, Siberii este un fabulos roman anticomunist, o metaficțiune ce înglobează numeroase documente de istorie, ce dinamitează o epocă (cea comunistă) și pune în lumină fața schimonosită și convulsiile istoriei contemporane, din care fantomele trecutului nu s-au retras definitiv. Siberii este, fără îndoială, capodopera autorului, o carte ce nu va trece neobservată nici de prietenii, nici de inamicii săi, dar mai ales de cititorii onești, avizi de a cunoaște până la capăt adevărul bolgiilor dantești prin care ne invită Radu Ulmeanu, romancier desfășurându-se și aici cu un strălucitor talent, cu o uimitoare originalitate a scriiturii”, mărturisește Ion Cristofor în cuvântul prefațator al cărții pe care o consideră „un fabulos roman autobiografic”.
La eveniment sunt invitați să participe reprezentanții administrației publice locale și județene, oameni de cultură, scriitori și jurnaliști, managerii şi directorii instituțiilor de cultură, colaboratorii și prietenii autorului, precum și publicul sătmărean pasionat de scrierile literatură.











