Se mai respectă tradițiile la Satu Mare? Totul despre obiceiul stropitului de Paște

Obiceiul udatului (stropitului) in cea de a doua zi de Pasti a fost adus in Evul Mediu de sasii din zona Sibiului. De aici, el s-a raspandit in toate zonele locuite de germani. Apoi, traditia a fost preluata de maghiarii lutherani, iar mai tarziu s-a raspandit in toate comunitatile maghiarofone, indiferent de religie. In cele din urma, el a fost adoptat si de români.

Cetele de stropitori cutreiera satele si le stropesc pe fetele de maritat ori pe tinerele sotii cu parfum si le ureaza sa nu se “ofileasca”. Ei rostesc o urare in versuri in care tinerele sunt asemuite florilor. Stropitorii sunt rasplatiti cu oua rosii, cozonac, vin si tuica. Ei sunt invitati cel mai adesea si la masa, unde sunt serviti cu friptura de miel ori cu sarmale. Cu aceasta ocazie, udatorii obisnuiesc sa spuna o scurta poezie, prin care cer permisiunea de a uda femeile si fetele: „Am fost intr-o padure verde

Am vazut o viorea albastra
Care statea sa se ofileasca?

Imi dati voie sa o stropesc?”

(Originalul in limba maghiara:

Zold erdoben iartam? Kek ibolyat lattam

El akart hervadni? Meg szabad-e locsolni?).

Intr-un cos cu viorele, Canta doua pasarele Pasarile ciripesc Imi dati voie sa stropesc?

Drept recompensa „stropitorilor” (udatorilor) le sunt oferite dulciuri, oua rosii si vin, iar baietilor, li se ofera bani, in loc de vin. Obiceiul stropitului in cea de a doua zi de Pasti este practicat astazi si in comunitatile romanesti din majoritatea localitatilor judetului Arad, preluat fiind de la cei cu care convietuiesc impreuna pe aceste meleaguri, din vremuri stravechi Acestia plecau dis de dimineata de acasa, imbracati in straie de sarbatoare si se opreau prima data la rudele apropiate iar mai apoi la cunostinte si prietene. Pe langa stropit se faceau si urari de sanatate, iar in schimb se primeau oua rosii si palinca. Ritualul stropitului se termina seara tarziu, cand barbatii care au fost la stropit ajungeau acasa cu plasa plina de oua rosii. Se spune ca femeile care sunt stropite cu parfum in a doua zi de Pasti au noroc tot anul, iar barbatilor care uita de acest obicei nu le va merge bine multa vreme. Conform credintei religioase, obiceiul isi are radacinile in faptul ca evreii i-au stropit cu apa pe adeptii lui Iisus care aduceau vestea invierii Domnului.

Obiceiul stropitului își are originea în perioada precreștina ca simbol al vieții și fertilității și a fost practicat de mai multe popoare germanice. Acest obicei se mai regăsește numai în Ardeal la comunitatea maghiară și care a fost adoptat în anumite locurii și de romani, acest obicei se practică în a doua zi de Paște. În Transilvania mersul cu stopitului s-a practicat și la familile nobiliare până la sfârșitul secolului al XIX-lea, după care a rămas numai în mediul rural. O data cu trecerea timpului obiceiul s-a modernizat, iar dacă în trecut se folosea apă, astăzi se folosește parfum sau apă de colonie. Băieții se adună în grupurii după care merg la fete acasă, unde întreaba părinții fetelor dacă primesc cu „udatul”, adresând formula: “Am auzit că aveți un trandafir, am venit să-l udăm, ca să nu se ofilească.” Baieții stopesc fata cu parfum după care sunt răsplătiți cu: oua roșii, băutura și părjituri. Iar seara se organizaza pentru toti tineri o petrecere.

Traditia stropitului este legata de cinstirea mironositelor care, mergand la mormantul Mantuitorului pentru a-l unge cu uleiuri aromate, au descoperit miracolul Invierii lui Iisus. La romani, se mai pastreaza si astazi, obiceiul fiind preluat de la maghiari si practicat atat la sate, cat si la oras. In cateva dintre satele harghitene, foarte putine la numar, in special in zona Corundului, traditia se pastreaza ca un vechi ritual, mostenit din tata in fiu. Potrivit acestuia, stropitul se pregateste cu cateva saptamani inainte, baietii isi aleg un conducator, care merge din casa in casa, pentru a sti, din vreme, daca vor fi primiti de gazde si cum sa-si imparta timpul pentru a nu omite vreo gospodarie in care femeile isi asteapta stropitorii. Fiecare grup isi alege trei purtatori de cuvant – unul rosteste salutul, altul este responsabil cu urarile, scurte poezioare premergatoare stropitului: „Lumea-ntreag-am colindat/ Dupa o fata de maritat./ Am gasit o mandra floare / In lume pereche n-are./ Nu o las sa se-ofileasca / O stropesc ca sa-nfloreasca.”. Cel de-al treilea recita urarea de ramas bun, urmata de binecuvantarea gazdelor. Prima stropita era fata cea tanara si abia apoi venea randul femeilor maritate. Urma dansul, in timpul caruia fata punea la palaria alesului o floare cautata cu grija, pe care acesta urma sa o poarte la slujba de la biserica, astfel incat tot satul afla care este legatura dintre ei. Potrivit traditiei, floarea alba simboliza o legatura serioasa si atasament profund, cea roz – dragoste la inceput de drum, iar cea rosie – indiferenta. Trecerea timpului si-a lasat amprenta si asupra traditiei si, desi in zilele noastre barbatii „uda” cu parfumuri sau cu deodorante, stropitul ramane un prilej de bucurie care confera farmec celei de-a doua zi a Pastelui.

Sursa: wikipedia.org