luni, iulie 20, 2026
No menu items!
Acasă Locale Sfantul prooroc Ilie Tesviteanul

Sfantul prooroc Ilie Tesviteanul

1

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte suirea la cer a Sfântului şi Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul. Numele său este purtat de mulţi creştini – statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.

Multe biserici, de la oraşe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor şi al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munţi se organizează vestitele Nedei şi Sântilii, iar ciobanii separă berbecii de oi. Românii credeau că Sf. Ilie hotărăşte furtunile, când şi unde să dea grindina, incendiile etc. Se vede, în aceste credinţe, proiecţia folclorică a severităţii proorocului şi în viaţa cerească.

Potrivit tradiţiilor, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada noua de mere şi de struguri. Sf. Ilie este considerat şi patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.