Duminică, 18 octombrie 2015, de la ora 17.00, va avea loc Simpozionul dedicat dascălului George Pteancu, Cetăţean de Onoare al Careiului, la aniversarea a 160 de ani de la nașterea acestuia.
Evenimentul este organizat de Despărţământul ASTRA Carei, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi cu Centrul de Promovare al turismului cultural Carei și va avea loc in sala de conferințe de la parterul Castelului din parcul central.
Invitatul special este Prof. Dan Munteanu, membru corespondent al Academiei Române şi strănepot al renumitului dascăl George Pteancu.
În cadrul acestei manifestări, veţi putea afla date biografice despre sărbătorit dar şi secvenţe din viaţa Careiului anilor 20. Personalitate puternică, dascălul Pteancu şi-a pus amprenta asupra învăţământului românesc careian, a marcat viaţa a numeroşi dintre discipolii săi, aceştia ajungând la rândul lor mari personalităţi în domeniul în care au profesat.
Sursa: Primaria Carei











