Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) funcționează neîntrerupt de aproape 20 de ani. SNACP are capacități operaționale cu rol de prevenție și intervenție ex-ante, astfel încât să asigure protecția culturilor agricole și a comunităților din zonele vulnerabile la riscuri climatice.
Infrastructura de protecție antigrindină și de creștere a precipitațiilor, aflată în curs de dezvoltare accelerată la nivelul întregii țări, este deosebit de importantă pentru asigurarea producției naționale de alimente.
Prin investițiile realizate în ultimii ani în domeniul modificării locale a vremii, România face eforturi pentru a deveni o țară cu o economie rezilientă, care combate cu succes efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii și producției naționale de alimente.
Zonele albastre reprezintă localizarea celor 99 de Puncte de lansare operaționale în prezent, iar cu roșu sunt marcate pe hartă Punctele de lansare ce urmează a fi dezvoltate în perioada următoare.
La acest moment, Gupurile de Combatere Satu Mare, Suceava-Botoșani și Dăbuleni se află în diferite faze de construcție.
Urmează Grupurile de combatere Dâmbovița-Argeș, Giurgiu, Movileni și Matca.
Related Images: