Mulţi inventatori se aşteaptă ca invenţiile lor să fie folosite de câţi mai mulţi oameni aşa încât şi beneficiul lor să fie pe măsură. Există însă şi excepţii. Unii inventatori ori nu au vrut, ori nu au reuşit să-şi licenţieze creaţiile, astfel că invenţiile lor nu le-au adus avere.
1.LED-ul
Când Nick Holonyak Jr. a inventat în 1962 primul LED utilizabil, el a prevăzut că, la un moment dat, această invenţie va lua locul becului inventat de Edison. Colegii lui Holonyak au fost de părere că acesta ar fi trebuit să primească premiul Nobel, însă el a spus cu umilinţă: „Este ridicol să te gândeşti că cineva îţi datorează ceva (…)”. Pe atunci, Holonyak lucra la General Electric Company. Zece ani mai târziu, un student al acestuia, George Craford, a inventat primul LED de culoare galbenă şi a îmbunătățit factorul de iluminare al Led-urilor roșu și roșu -portocaliu de circa zece ori. Trebuie menţionat faptul că primul LED a fost creat în anii 1920, de rusul Oleg Vladimirovich, însă nu s-a găsit nici o întrebuințare a acestuia timp de câteva decenii. Prima corporație care a trecut la fabricarea LED-urilor pe scară largă a fost Monsato Corporation, realizând în 1968 LED-uri pentru indicare. Acestea au fost preluat de către compania Hewlett Packard și integrate în primele calculatoare alfanumerice.
Trei milioane de post-it-uri se vând în fiecare an la nivel internaţional, informeză mediafax.ro, care citează bbc.co.uk. Inventatorii lor au spus că nu s-au îmbogăţit de pe urma creaţiei lor, deşi au un trai confortabil, scrie sursa citată. Aceste hârtiuţe de notiţe au fost inventate de doctorul Spencer Silver, care în 1968 a inventat un anumit tip de adeziv care se dezlipeşte uşor şi poate fi refolosit. Timp de cinci ani, Silver a promovat invenţia sa exclusiv prin compania 3M, care şi-a asumat produsul. În 1974, colegul lui Spencer, Art Fry, a venit cu ideea îmbunătăţirii acestui produs. Astfel, în 1977, compania 3M a lansat oficial produsul, dar acesta nu a avut succesul contat. În 1978, compania a împărţit mostre gratuite, iar 90% dintre cei care le-au încercat au afirmat că vor cumpăra produsul. Până în 1990, când a expirat licenţa, brandul Post-it a aparţinut exclusiv companiei 3M şi a fost produs doar în Kentuky. După ce licenţa a fost cumpărată post-it-ul a început să apară şi în alte culori decât celebrul galben.
3. Puşca AK-47
Arma Kalashnikov, sau AK-47, a fost inventată de Mikhail Kalashnikov, soldat în Armata sovietică, în timp ce acesta se recupera în spital ca urmare a rănilor suferite în cel de-Al Doilea Război Mondial. Kalashnikov a pretins că a inventat această armă „în beneficiul” ţării sale. Oficial, între 70 și 100 de milioane de exemplare au fost fabricate până acum în întreaga lume, AK-47 fiind cea mai răspândită armă din lume.
Sursa: capital.ro












