Valul de căldură se va menține și în 5 iulie, când media temperaturilor maxime va fi de 36 de grade.
Marți (05 iulie), în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei.
După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
În perioada 6 – 11 iulie, scăderea de temperatură va fi semnificativă, astfel că media zilnică a maximelor va oscila între 24 și 28 de grade.
Pentu a doua decadă sunt estimate temperaturi maxime tot mai ridicate ce vor ajunge la o medie regională de 33 de grade spre data de 17 iulie.
Temperaturile minime vor fi în jur de 19 grade în primele zile, apoi de asemnea se va înregistra o scădere semnificativă până spre o medie de 12…13 grade în data de 11 iulie, iar spre mijlocul lunii iulie se va ajunge la valori de 14…15 grade.
În zilele de 5 și 6 iulie instabilitatea atmosferică se va generaliza, astfel că pe arii extinse vor fi averse însemnate cantitativ.
Probabilitatea pentru averse se va menține ridicată și în perioada 7…13 iulie, iar în restul intervalului va fi mai redusă.












