Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din PTF Halmeu au descoperit, ascunse în bagajele unei persoane, 290 pachete țigări de proveniență ucraineană.
În data de 28 iunie 2015, în jurul orei 3.00, s-a prezentat în PTF Halmeu, jud. Satu Mare, pe sensul de intrare în țară, Simona D. de 36 de ani, domiciliată pe raza județului Maramureș.
Existând suspiciuni că aceasta transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor personale ale femeii.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal cantitatea de 290 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 1300 lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei.
Sursa: agerpres.ro












