Opt români încasează fiecare mai bine de 10.000 de lei, lunar, din pensie, în sistemul public de asigurări sociale.
Cea mai mare pensie din sistemul public este plătită către un bucureştean. Acesta încasează lunar peste 28.800 de lei din pensie, potrivit informaţiilor comunicate în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET de către Casa Naţională de Pensii.
A doua cea mai mare pensie din România se duce în contul unui pensionar din Satu-Mare, care încasează lunar peste 19.400 de lei din pensie.












