Clădirea simbol a oraşului Satu Mare, Hotelul Dacia, se află într-o periculoasă situaţie gri: nici în ruină, nici restaurată, cu o firmă care o gestionează aflată în faliment . Lucrurile se află într-un blocaj, din care imobilul este cel mai afectat.
Apariţia clădirii în peisajul local a fost determinată, la finele secolului al XIX-lea, de decizia autorităţilor vremii de înnoire a centrului Sătmarului, odată cu demolarea vechii primării numite de localnici „Casa cu turn”, construită în 1777. Problema destinaţiei noii clădiri ce urma a fi ridicată a produs numeroase discuţii pro şi contra în rândul edililor oraşului. O parte a autorităţilor doreau construirea unei clădiri de locuinţe de închiriat sau a unui bazar care ar fi adus profituri considerabile. Alţii, printre care şi primarul de la acea vreme, Herman Mihaly, adept al înnoirii, propuneau construirea unui hotel modern care să găzduiască o cafenea, un restaurant, o imensă sală de protocol. Acest complex arhitectonic ar fi putut servi drept focar de cultură, corespunzător dezideratelor culturale moderne. După polemici aprinse, adepţii primarului Herman Mihaly au avut câştig de cauză, astfel că, în vara anului 1897, a fost organizat un concurs pentru conceperea de proiecte de edificii în vederea ridicării unui complex arhitectonic care să satisfacă exigenţele. Arhitecţilor, le-a fost dată mână liberă, singurele condiţii fiind cele de încadrare în spaţiul de circa 300 de mp şi în bugetul de 200.000 de forinţi.
Din cele 11 de proiecte depuse şi evaluate de Comisia de arhitectură din Budapesta, a fost declarat câştigător cel conceput de arhitecţii Balint Zoltan şi Frommer Lajos. Cei doi au fost elevii şi continuatorii arhitectului Lechner Odon, promotorul stilului seccesion pe care avea să-l reprezinte şi clădirea Hotelului „Dacia”. Hotelul se poate lăuda cu faptul că proiectul său arhitectural a fost răsplătit cu medalia de aur la un concurs de arhitectură din Viena, în 1910.
Un pic din influenţa lui Gustav Klimt Stilul respectiv (de provenienţă austriacă, sezession, de la gruparea „Wienner Sezession” iniţiată de G. Klimt) se caracterizează printr-un eclectism al formelor ceea ce şi explică bogăţia de motive şi reprezentări pe care o regăsim în arhitectura hotelului, ce conţin influenţe de stil renascentist, gotic, biblic sau chiar popular, cu specific transilvănean. Analizând planul clădirii, se observă că are forma unui patrulater neregulat, cu unele excrescenţele pe laturi şi extremităţi. Clădirea, realizată în anul 1902, este compusă din parter, etajul I şi II, structura sa interioară fiind subordonată spaţiului oarecum restrâns. Spaţiul de la parter dinspre faţadă cuprindea, de o parte şi alta a intrării principale, un restaurant şi o cafenea. Legătura cu aripa din spate a clădirii a fost realizată printr-o curte acoperită (din structuri metalice şi sticlă) ce găzduia sala mare a restaurantului cu un interior luxos. Aceasta se continua cu o cofetărie ce dădea în cele din urmă într-o spaţioasă sală de bal.
Ulterior, aceste spaţii au ajuns să aibă o altă destinaţie, astfel că, de o parte şi alta a intrării principale, se afla recepţia hotelului şi un spaţiu comercial, iar curtea acoperită cu structuri metalice şi sticlă a devenit singurul spaţiu cu destinaţie de restaurant. Spaţiul cofetăriei şi sălii de bal au ajuns să găzduiască sediul Filarmonicii „Dinu Lipatti”, având înălţimea cât parterul şi etajul I împreună. Etajele I şi II au o structură identică, ambele nivele găzduind hotelul propriu-zis, cu o împărţire specifică, de 107 camere. Faţada are o plastică arhitecturală deosebit de expresivă, segmentată în mai multe registre, delimitate de coloane adosate. În partea superioară a faţadei se află imprimată stema oraşului Satu Mare, în patru medalioane, imprimate din faianţă colorată. În perioada austro-ungară a purtat numele de Hotel „Pannonia”, iar după 1918 a primit denumirea de Hotel „Dacia”. O dată cu ocupaţia horthystă din 1940, s-a revenit la vechea denumire, iar piaţa din faţa sa a primit numele „Horty Miklos”. După cel de-al doilea război mondial, s-a redenumit „Dacia”, iar pieţei i s-a conferit numele de Piaţa Libertăţii, în tot acest răstimp a acumulat o tradiţie îndelungată în găzduirea unor evenimente de ordin cultural (în 1938, pictorul Ţânţaş Ion a expus aici lucrările „Nunta Dacilor”, „Bătrânii” şi „Ţărăncuţa”).
Părăsit şi în plin blocaj simbolul oraşului Satu Mare a ajuns un imens avizier, pentru că Poliţia de Patrimoniu nu se sinchiseşte nici măcar pe cei pe care poate să îi amendeze. Dar asta este o alta poveste, trista de data aceasta. Noua nu ne ramane decat sa speram ca acest monument va reveni in curand la stralucirea de alta data spre incantarea noastra, a satmarenilor si nu numai.
Sursa: adevarul.ro
