Traficul transfrontalier prin P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni, de pe raza județului Satu Mare, va fi sistat temporar

Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei

0
38

Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei că mâine, 24 noiembrie 2021, între orele 01.00 – 06.00 (ora României), traficul transfrontalier prin P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni, de pe raza județului Satu Mare, va fi sistat temporar pentru toate tipurile de mijloace transport (autoturisme, microbuze, autocare, camioane etc.)  ca urmare a  unor lucrări de mentenanță  efetuate la sistemul informatic maghiar.

Drept urmare, în intervalul orar respectiv, recomandăm participanților la trafic care intenţionează să se deplaseze în afara graniţelor ţării să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional de la frontiera cu Ungaria.

În acest sens, în celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului şi a arterelor de control, până la capacitatea maxima permisă de infrastructură, astfel încât să poată prelua participanţii la traficul transfrontalier.

Totodată, conducerea Inspectoratului Teritorial a Poliţiei de Frontieră  Sighetu Marmaţiei tine legătura permanent cu autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze inclusiv suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea autovehiculelor.

Poliția de Frontieră Română

 

Comentarii Facebook