Lucrările de grafică ale artistului Aurel Popp, care au ca subiect Primul Război Mondial, vor fi expuse în data de 30 noiembrie 2018, ora 17.30, la Secția de Artă a Muzeului Județean Satu Mare. După lansarea catalogului expoziției, maestrul Rudolf Fátyol (vioară) și Judit Budean Mihaly (pian), vor susține un recital. În cadrul vernisajului expoziției va fi lansat și catalogul “Aurel Popp și Marele război”, realizat sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și Consiliului Județean cu Satu Mare, valoarea proiectului fiind de 28.000 de lei.
În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, Aurel Popp este convocat în rândurile armatei austro-ungare și participă la acțiunile militare desfășurate de aceasta atât pe frontul de vest, cât și pe cel de est.
Compania din care făcea parte a fost repartizată Regimentului 3 de Honvezi din Debrecen. Experiența de participant activ la operațiunile militare este determinantă în evoluția ulterioară a viziunii sale artistice cu implicare socială. Se implică în tumultul evenimentelor din toamna anului 1918 și primăvara lui 1919, fiind membru al Directoriului comunist din Satu Mare, în calitate de comisar cu probleme de învățământ şi cultură. Este inițiatorul gărzilor civile din Satu Mare, având menirea de a păstra ordinea şi liniștea publică.
În perioada ”Marelui Război”, datorită talentului său artistic, Aurel Popp a primit sarcina să deseneze hărți ale desfășurării acțiunilor militare sau ale regiunilor unde se afla cantonat regimentul său. În timpul liber, artistul sătmărean a schițat diferite aspecte ale războiului, așa cum le-a văzut și trăit la fața locului. După reîntoarcerea de pe front, ele au reprezentat o sursă de inspirație pentru lucrările de ulei pe pânză, de mari dimensiuni care au tema Primului război Mondial. O parte a acestor schițe realizate cu creionul se află în colecția Secției de Artă a Muzeului Județean Satu Mare.












