Carburanţii s-au scumpit din nou cu peste 50 de bani. Companiile petroliere din România au umblat la preţuri, deşi cotaţia barilului de petrol se menţine aproape de minimul istoric şi nici taxele nu au crescut în ultimele două luni – 55% din preţ este format din taxe şi accize care se duc direct la stat.
Dacă Guvernul nu ar fi impus, în aprilie anul trecut, acciza suplimentară de 7 eurocenţi pentru fiecare litru de carburant, preţul benzinei ar fi fost astăzi de 4,5 lei, iar cel al motorinei, 4,7 lei pe litru, susţin benzinarii.











