miercuri, iulie 8, 2026
No menu items!
Acasă Locale Vezi de cand nu a mai pierdut Romania in fata Ungariei...

Vezi de cand nu a mai pierdut Romania in fata Ungariei la fotbal

0

Cele două reprezentative se vor afla faţă în faţă pentru a 24-a oară. Ungaria conduce cu 12 la 5 în ceea ce priveşte numărul de victorii, avînd de asemenea un golaveraj net favorabil, 52-27! Statistica nu este însă foarte relevantă, pentru că bilanţul recent al României în duelurile cu rivala de la vest este unul excelent.

 

Tricolorii nu au nici un eşec în confruntările cu Ungaria din anul 1981. În cele 7 partide consemnate de atunci, s-au înregistrat 3 remize şi 4 victorii ale echipei noastre. Premergător egalului din martie de la Budapesta, tricolorii reuşiseră 4 succese legate contra vecinilor de la vest, 2 acasă, 2 în deplasare. 

Seria de succese a fost începută chiar sub comanda lui Victor Piţurcă, în campania de calificare la Euro 2000. În iunie 1999, naţionala mai făcea un pas către turneul continental, după o victorie cu 2-0 la Bucureşti, goluri marcate de Adrian Ilie şi Dorinel Munteanu. Jocul tur se încheiase 1-1.

România s-a impus apoi cu acelaşi scor de 2-0 în ambele dispute ale preliminariilor pentru CM2002. Marius Niculae a fost eroul acelor partide, fostul vîrf de la Dinamo, Sp.Lisabona şi FC Vaslui marcînd de 2 ori la Bucureşti şi încă o dată pentru punctele din deplasare.

În urmă cu 3 ani, Ungaria şi România s-au înfruntat din nou. Condusă de pe bancă de Răzvan Lucescu, echipa noastră a cîştigat cu 1-0 amicalul de la Budapesta, gol marcat de Tibi Ghioane.
În ultimul joc, cel din actuala campanie, scorul a fost 2-2, un punct cîştigat cu noroc de naţionala noastră. Maghiarii au marcat încă din minutul 16, prin Vanczak. Mutu a egalat din penalty în a doua repriză, minutul 68, însă gazdele au revenit la conducere după doar 3 minute, tot graţie unei lovituri de pedeapsă, transformată de vedeta Dzsudzsak. Cînd nimeni nu se mai aştepta, în minutul 92, Chipciu a înscris golul ce le-a adus un punct vital tricolorilor.

 

Sursa: pariori.ro