duminică, aprilie 19, 2026
No menu items!
Acasă Uncategorized Vulcanii Noroiosi, senzatii de pe alta planeta FOTO

Vulcanii Noroiosi, senzatii de pe alta planeta FOTO

0

Romania ascunde multe locuri unice si uimitoare care merita sa fie descoperite si admirate, unul dintre acestea fiind Vulcanii Noroiosi. Daca doriti sa fugiti din cotidian si sa va simtiti pentru cateva momente ca sunteti intr-o alta lume, intr-un spatiu selenar, atunci vulcanii misteriosi va vor captiva.

Între câteva culmi domoale şi întrerupând linia verde a peisajului, un platou larg s-a priponit straşnic de bine. Din el răsar cocoaşe galbene şi conuri albe iar din când în când, platoşe argintii se întind peste adânciturile solului arid, ca şi cum ar vrea să le acopere goliciunea. Privite de la uşoară depărtare, ondulările acestea deschise la culoare seamănă, în timp de caniculă şi secetă, cu nişte dune din deşert. Sau dau impresia unui peisaj selenar, cum spun majoritatea celor care au trecut pe aici şi le-au studiat. Cu toate acestea, Pâclele Mici înşeală ochiul, fiindcă sub crusta vremelnică, gâlgâiturile noroioase anunţă mlaştina neadormită. Pe timp de ploaie, solul se înmoaie, iar smârcurile iau locul pământului uscat.

Te dumireşti, odată ce calci în inima Pâclelor Mici, ce sunt aceşti vulcanii noroioşi, mai rar întâlniţi prin Europa. Ei nu sunt însă singurii de pe teritoriul României, dar suprafaţa mare pe care se grupează (mai precis, între Berca şi Arbănaşi: Pâclele Mari- 15 ha, Pâclele Mici-10 ha- şi cele de la Beciu) şi spectaculozitatea lor îi fac demni de o transformare într-un obiectiv turistic de prim rang. În afară de vulcanii noroioşi din Subcarpaţii Buzăului, mai există, de exemplu, alte peste 60 de locaţii în Depresiunea Transilvaniei unde aceste fenomene se întâlnesc, adevărat, la scară mult redusă.

Cititi mai multe pe: tuktuk.ro

Comentarii Facebook

Related Images: