Pe data de 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice – ca document internaţional care defineşte, la nivel ONU, drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor în general, astfel încât multe state i-au recunoscut importanţa prin promovarea zilei de 18 decembrie ca zi a minorităţilor naţionale.
Marcarea acestei zile în România este o dovadă a respectului și acceptării celuilalt – definit printr-o identitate etnică, religioasă, culturală și lingvistică distinctă –, este o dovadă a maturității societății românești care a înțeles că dialogul și buna conviețuire sunt pilonii unei democrații durabile.
Definirea unui sistem de protecție a drepturilor identitare ale persoanelor aparținând minorităților naționale și asigurarea participării acestora în mod activ în toate domeniile vieții politice, culturale, socio-economice din România, au reprezentat o realitate şi o constantă a priorităţilor politice pentru toate guvernele României după 1990 și un reper solid de politică externă. Acest sistem, compatibil cu cele mai înalte standarde internaționale în materie și, apreciat în plan internațional ca punând bazele unui model de bună conviețuire interetnică, s-a realizat cu implicarea directă și fundamentală a persoanelor aparținând minorităților naționale din România.
Într-o epocă dominată la nivel internațional de convulsii social-economice și recrudescența intoleranței și a xenofobiei, România a reușit promovarea unui model de conviețuire socială bazat pe integrare, respect reciproc, dialog, care valorizeză minoritățile naționale ca factor de îmbogățire la nivelul societății românești dar și ca liant în relațiile interstatale.
