35 de permise de conducere reținute de polițiștii sătmăreni în acest weekend

35 de permise de conducere reținute de polițiștii sătmăreni în acest weekend

35 de permise de conducere reținute de polițiștii sătmăreni în acest weekend

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în acest sfârșit de săptămână, 26 – 28 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, în perioada 26 – 28 iunie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 102 000 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat în acest sfârșit de săptămână pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, ocazie cu care au procedat la reținerea a 35 de permise de conducere, dintre care:

– 9 conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar depășind viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, față de aceștia fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
– 10 șoferi au fost depistați de polițiști sub influența băuturilor alcoolice;
– 2 dintre aceștia au efectuat depășiri neregulamentare, încălcând marcajul longitudinal continuu;
– 5 conducători auto nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni;
– alte 9 permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru diverse abateri la regimul rutier.

Totodată, polițiștii rutieri cu constatat în flagrant delict 8 infracțiuni la regimul rutier, astfel fiind depistate 6 persoane cu vârste cuprinse între 20 și 59 de ani, la volanul unor autoturisme cu concentrații alcoolice cuprinse între 0,49 mg/l și 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Iar alte 2 persoane de 23, respectiv 41 de ani au fost depistate la volanul unor auto fără a poseda permis de conducere de nici o categorie, iar autoturismul condus de tânărul, de 23 de ani, avea aplicate numere false.

De asemenea, polițiștii de ordine publică sătmăreni au acționat pe parcursul acestui sfârșit de săptămână pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, ocazie cu care au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale la Legea nr 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de aproximativ 18 500 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 29 iunie, 2020

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.