La sfârșitul lunii noiembrie, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene
pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 4,64 %, în creștere cu 0,08 % față de luna octombrie anului 2025.
Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii noiembrie 2025, respectiv de 5.962 persoane
înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 730 au fost șomeri indemnizați și 5.232
neindemnizați.
Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii noiembrie 2025 se prezintă astfel :
1.223 șomeri provin din mediul urban și 4.739 șomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1.531), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (1.268), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (428).
Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii noiembrie 2025 se prezintă sugestiv
astfel:
Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel
de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele
AJOFM Satu Mare 55,43 %. Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 31,06 % din
totalul șomerilor înregistrați, iar 6,06 % au absolvit învățământul profesional. Șomerii cu
nivel de instruire liceal reprezintă 5,32 % din total șomeri înregistrați, cei cu studii
superioare 1,46 %, iar cei cu învățământ postliceal 0,67 %.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă
astfel: 1.551 persoane foarte greu ocupabile, 3.197 greu ocupabile, 1.198 mediu
ocupabile , iar 16 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de
ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în
evidenţele noastre.
DESPRE NOI
NOI ÎȚI FACEM CUNOSCUTĂ AFACEREA!
Politica de confidențialitate
Politica de cookie
Telefon: Tel.: 0744.111.467 / 0744.987.532 / 0740.427.877
Contactați-ne: office@smlive.ro










