Satu Mare, 10 octombrie 2025 – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, un eveniment dedicat tinerilor aflați la început de drum, dar și persoanelor cu dizabilități care își caută un loc de muncă.
Evenimentul va avea loc la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare (str. Ștefan cel Mare nr.18) și va aduce față în față angajatori din diverse domenii cu persoanele aflate în căutarea unui job.
Oportunități pentru participanți:
-
Acces direct la angajatori și discuții față în față.
-
Posibilitatea de a aplica pe loc pentru posturi vacante, inclusiv pentru cele destinate persoanelor cu dizabilități.
-
Sprijin pentru integrarea pe piața muncii și promovarea diversității în mediul profesional.
Cine poate participa:
-
Absolvenții promoției 2025 și din anii anteriori.
-
Persoanele cu dizabilități.
-
Orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.
„Ne dorim să oferim tinerilor și persoanelor cu dizabilități o șansă reală de a-și începe sau consolida cariera, printr-o legătură directă cu angajatorii locali și regionali”, transmit reprezentanții AJOFM Satu Mare.
Participarea este gratuită, atât pentru angajatori, cât și pentru cei care caută un loc de muncă.
📌 Detalii suplimentare:
-
Website: www.anofm.ro/satu-mare
-
Telefon: 0261/770237
-
Email: ajofm.sm@anofm.gov.ro
-
Sediul AJOFM: Str. Ion Ghica nr. 36, Satu Mare