Astăzi, 18 august, a fost lansată campania ,,ALEGE-ȚI CUVINTELE! VORBEȘTE FĂRĂ URĂ!”, inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Siguranță Școlară și Consiliul Județean al Elevilor Satu Mare, cu sprijinul PATRIR-Institutului Român pentru Pace.
Evenimentul de lansare a avut loc în municipiul Satu Mare, la Centrul de Zi Sfânta Tatiana al Asociației Acoperământul Maicii Domnului și a inclus un Atelier de folosire a cuvintelor potrivite pentru copii susținut de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Siguranță Școlară și Consiliul Județean al Elevilor Satu Mare.
Teoria privind discursul instigator la ură a fost îmbinată cu exercițiile practice, copiii învățând să identifice și să separe cuvintele care ajută și ne întăresc, de cuvintele care ne supără, jignesc, ne fac să ne simțim inferiori și neimportanți.
În final, copiii au ales să păstreze pentru a fi expuse pe un panou comun doar cuvinte și expresii frumoase, cuvintele și expresiile care dor găsindu-și locul în coșul de gunoi.
Ce e mai important însă este faptul că ei au învățat să refuze, să nu primească și să nu se identifice cu cuvintele jignitoare și, mai ales, să nu se lase contaminați de discursuri instigatoare la ură.
Discursul instigator la ură a devenit o practică foarte răspândită, în diverse medii sociale, afectând diferite categorii de vârstă. Copiii și tinerii sunt cu precădere expuși discursului instigator la ură în mediul online, mediu în care mare parte din activitățile lor extrașcolare și școlare se desfășoară.
Factori precum statutut social, genul, vârsta, orientarea sexuală, apartenență religioasă influențează mult modalitatea de a vorbi în public a copiilor și tinerilor, cei afectați de discurs instigator de ură, dar și de bullying și cyberbullying fiind, în mare parte, din rândul celor aparținând minorităților entice, sexuale, religioase ori a celor care prezintă anumite trăsături fizice sau psihologice particulare.
A lua atitudine față de instigarea la ură, a înțelege caracterul penal pe care îl pot îmbrăca astfel de fapte, a consecințelor psihologice asupra persoanelor expuse la un astfel de discurs, a găsi cuvintele potrivite atunci când ne aflăm în situații potential conflictuale sunt câteva dintre aspectele pe care ne propunem să le aducem în atenția publicului, în general, și a publicului tânăr, în special.
Proiectul are în vedere organizarea de întâlniri cu elevii/tinerii/persoanele implicate în procesul educational formal și non-formal al copiilor și tinerilor, având ca temă discursul instigator la ură: motivație, mecanismul de propagare, consecințe legale, impactul psihologic asupra victimelor, modalități de descurajare, inclusiv în comunicarea online.
Activitățile se vor derula în perioada august- octombrie 2021.
Următoarea activitate programată va avea loc joi, 19 august a.c., începând cu ora 16.30, la Biblioteca Județeană Satu Mare, str. Decebal nr. 2, Sala de lectură, unde va avea loc o dezbatere live/online cu tema ,,Feminismul vs discursul instigator la ură”.