sâmbătă, iunie 13, 2026
No menu items!
Acasă Locale Acţiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, în localitatea Livada

Acţiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, în localitatea Livada

Polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au desfășurat ieri, 16 august a.c., pe DN 19, o acțiune de control în trafic

0

Polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au desfășurat ieri, 16 august a.c., pe DN 19, o acțiune de control în trafic, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Echipele de control au verificat autovehiculele care au tranzitat localitatea Livada, controlând, în special, buna funcţionare a acestora din punct de vedere tehnic, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1 015 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut un certificat de înmatriculare pentru emisie de noxe peste limita legală.

Pentru siguranța călătoriilor dumneavoastră, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare recomandă:

Nu circulați cu autoturismul dacă acesta prezintă defecţiuni ale mecanismului de frânare, ale sistemului de direcţie, precum şi a instalaţiei de iluminare și semnalizare.

Atenţie la data de expirare a inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului dumneavoastră!

Verificați valabilitatea poliţei de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă auto!