Activități desfășurate de polițiștii sătmăreni pentru siguranța cetățenilor

Activități desfășurate de polițiștii sătmăreni pentru siguranța cetățenilor

Activități desfășurate de polițiștii sătmăreni pentru siguranța cetățenilor

În cadrul activităților desfășurate de către  polițiștii sătmăreni, în cursul zilei de ieri, 6 august a.c., pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, aceștia au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și în jur de 110 sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii rutieri au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 8 conducători auto pentru nerespectarea regimului de viteză și pentru  consum de alcool și au ridicat două certificate de înmatriculare.

Șase conducători auto, cu vârste cuprinse între 22 și 39 de ani au fost surprinși de aparatul radar circulând cu viteze cuprinse între 104km/h-136km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă legală admisă de  50 km/h.

Un conducător auto, de 31 de ani, din județul Satu Mare nu a respectat semnificația culorii roșie a semaforului, fapt pentru care i s-a reținut permisul de conducere.

 

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 07 august, 2018

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.