Activități preventive desfășurate de polițiștii sătmăreni, la Baza Sportivă din Călinești Oaș

La Baza Sportivă din Călinești Oaș, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea

0
208

La Baza Sportivă din Călinești Oaș, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară s-au întâlnit cu elevii unui club sportiv de handbal ”Academia Alexandru Csepregi” Baia Mare, aflați în cantonament, însoțiți de cadre didactice.

Întâlnirea polițiștilor cu participanții a luat forma unor sesiuni informativ – preventive axate pe prevenirea consumului de substanțe interzise și prevenirea victimizării minorilor. S-a vizat, totodată, sensibilizarea și conștientizarea tinerilor cu privire la consecințele nefaste ale consumului de substanțe interzise asupra dezvoltării personale, emoționale și sociale, precum și transmiterea unor mesaje preventive referitoare la modalitățile de a face față în asemenea situații.

După discuțiile premergătoare, tinerii au avut ocazia să ia parte la un experiment care presupune parcurgerea unui traseu cu obstacole, purtând ochelarii speciali ce distorsionează realitatea și simulează efectele psihomotorii ale consumului de alcool sau droguri.

Experimentul a avut menirea de a-i conștientiza cu privire  la modul în care consumul de substanțe interzise le afectează echilibru, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mișcărilor, felul în care se orientează în spațiu sau modul în care apreciază distanța sau viteza.

Scopul acestor acțiuni, care vor continua pe toată perioada sezonului estival este acela de a îndruma tinerii să își petreacă timpul liber într-un mod sănătos, ca alternativă la consumul de alcool sau droguri.

Totodată, demersurile  polițiștilor sătmăreni realizate în cadrul campaniei ,,Dincolo de aparențe” vizează creșterea nivelului de informare a tinerilor și sensibilizarea acestora cu privire la aspectele medicale, psihologice și sociale ale consumului și dependenței de droguri, în vederea diminuării stigmatizării și marginalizării sociale pe care le implică consumul acestor substanțe.

 

APELUL DE URGENȚĂ, PRIN CARE NE GĂSIȚI MEREU LA DATORIE ESTE 112!

 

 

Comentarii Facebook