Aproximativ 35 tone de produse second hand au fost oprite la intrarea în ţară, prin vama Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare

0
47

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu produse second-hand constând în textile, îmbrăcăminte și saltele, întrucât șoferii nu au putut prezenta certificate de dezinsecție și curățare.

În data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară un maramureșean în vârstă de 28 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 515 kg de îmbrăcăminte și încălțăminte uzată, de la o societate comercială din Slovacia, având ca destinație o societate comercială din județul Prahova. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există certificatul de curățare și dezinsecție.

În data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, în același punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un maramureșean în vârstă de 40 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, îmbrăcăminte, textile și încălțăminte uzate, de la o societate comercială din Finlanda, care urmau să ajungă la o firmă din județul Harghita.Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de produse second-hand, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate de 14.835 kg – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente legale.Conform legislaţiei în vigoare, șoferul nu a putut prezenta certificatul privind operațiunile de curățare și dezinsecție.

În data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 11.00, în PTF Petea, s-a prezentat pentru a intra în România, un sucevean în vârstă de 25 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.Tânărul avea automarfarul încărcat, conform documentelor de însoțire a mărfii, cu saltele și textile uzate, de la o societate comercială din Bunurile urmau să ajungă la o firmă din județul Suceava.Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de produse second-hand, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate de 8.600 kg – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente legale, neavând certificatul de curățare și dezinsecție.

În toate cele trei cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

 

 

Comentarii Facebook