Biblioteca Județeană Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul de Politie Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, D.G.A.S.P.C. Satu Mare și Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” organizează activitatea „Pentru o școală fără violență, alege lectura!”. Activitatea se va derula miercuri, 11 februarie 2026, de la ora 13:00, la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare, în Sala de evenimente de la mansardă și are menirea de a combate violența în școli și de a promova lectura.
Programată la frontiera dintre Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli (30 ianuarie) și Ziua Națională a Lecturii (15 februarie), această inițiativă comună își propune să-i reunescă pe elevii din clasele a VII-a de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” într-un cadru prietenos și deschis dialogului și să le faciliteze acestora întâlnirea cu specialiști în domeniul prevenirii și combaterii violenței, psihologi, profesori și bibliotecari. Participanții vor intra în dialog și cu Alexandra Sorian, tânăra sătmăreancă ce s-a remarcat prin rezultate remarcabile, atât în plan școlar, cât și în domeniul muzicii, al modelling-ului și al televiziunii. Discuțiile și intervențiile invitaților vor oferi elevilor posibilitatea de a identifica diferite activități extracurriculare – culturale, sportive, de divertisment sau voluntariat – ce reprezintă tot atâtea oportunități de a-și ghida energia într-o manieră proactivă și de a dezvolta abilități etice, civice și sociale. Aceste activități pot contribui la reducerea comportamentelor violente prin promovarea spiritului de echipă, a respectului reciproc și a gândirii critice.
Și prin acest demers, biblioteca își reafirmă rolul de spațiu educațional și de sprijin pentru comunitate, contribuind la creșterea nivelului de educație și conștientizare a elevilor, la reducerea violenței, în special în rândul copiilor și al tinerilor.












