Campania „Violenţa Invizibilă” a ajuns la Liceul Ioniţă G. Andron din Negreşti Oaş şi la Colegiul Naţional Kolcsey Ferenc

Campania „Violenţa Invizibilă” a ajuns la Liceul Ioniţă G. Andron din Negreşti Oaş şi la Colegiul Naţional Kolcsey Ferenc

Campania „Violenţa Invizibilă” a ajuns la Liceul Ioniţă G. Andron din Negreşti Oaş şi la Colegiul Naţional Kolcsey Ferenc

Violenţa Invizibilă este o campanie de prevenire a tuturor formelor de abuz împotriva femeilor, demarată în luna noiembrie 2018 de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare în colaborare cu alţi 9 parteneri.

Până în prezent au avut loc întâlniri de informare în 4 licee din judeţ şi într-un centru pentru tineri aflaţi în dificultate la care au participat peste 500 de persoane.

În cadrul campaniei Violenţa Invizibilă au fost organizate în ultima săptămână două evenimente importante la care au participat aproape 300 de elevi de liceu.

Astfel, marţi, 29 ianuarie a.c. la Liceul Tehnologic Ioniţi G. Andron din Negreşti Oaş a fost organizată sub coordonarea directorului unităţii, domnul Hotcă Ovidiu şi al doamnei profesor Mariana Negrea, o activitate susţinută de poliţiştii din structurile de prevenire şi jandarmi, invitată specială fiind reprezentanta uneia dintre instituţiile partenere din această campanie, respectiv a  Centrului Regional Oradea al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

Prin temele abordate, specialiştii prezenţi au dorit să-i sensibilizeze  pe elevi asupra modalităţilor prin care îşi pot construi relaţii bazate pe egalitate de gen şi respect reciproc şi cum pot preveni abuzurile fizice, emoţionale sau sexuale cu care s-ar putea confrunta.

Exploatarea sexuală şi exploatarea prin muncă au fost temele propuse de reprezentanta A.N.I.T.P., doamna Simona Dejeu, care le-a explicat celor prezenţi maniera în care sunt racolate în prezent tinerele fete, dar şi minorii, indiferent de sex, pentru a putea fi mai vigilenţi în faţa unor propuneri ce par a fi de nerefuzat.

Din păcate, Ţara Oaşului se caracterizează printr-un persistent miraj al străinătăţii, tinerii fiind foarte dornici de a se afirma dincolo de graniţele ţării. A pleca fără acte, fără bani, într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşti, semnând poate şi un contract de muncă, dar într-o limbă necunoscută ţie, a te da pe mâna cuiva prea puţin cunoscut, sunt tot atâţia factori ce pot conduce spre victimizare şi traume fizice şi psihice greu de depăşit.

La finalul întâlnirii au fost oferite  materiale informative prin care mesajul preventiv să poată fi consolidat şi chiar transmis mai departe.

Un alt eveniment important în cadrul campaniei Violenţa Invizibilă  a fost desfăşurat joi, 31 ianuarie a.c., la Colegiul Naţional Kolcsey Ferenc.

Peste 170 de elevi şi cadre didactice au fost prezenţi în Sala Festivă a Colegiului, acolo unde au susţinut prezentări specialişti din cadrul unor instituţii partenere.

Au fost prezentate  de către ofiţerii din cadrul structurii de prevenire a Poliţiei Judeţene, principalele forme de violenţă cu care se confruntă femeile, cauzele care stau la baza tăcerii acestora şi a neraportării unor forme de abuz, dar şi soluţiile comunitare găsite în Satu Mare pentru sprijinirea victimelor şi potenţialelor victime prin proiectul GR.AB. (GRup de suport pentru femei ABuzate Satu Mare). Întâlnirea a fost completată prin temele susţinute de Andrea Veres, psiholog şi psihoterapeut al Grupului de Suport şi dr. Szatmari Anamaria, medic în cadrul Cabinetului de Planificare Familială din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judeţean Satu Mare.

Campania Violenţa Invizibilă va ajunge în perioada următoare şi în alte licee, precum şi în şcoli postliceale şi centre de plasament.

 

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 07 februarie, 2019

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.