Cladirea simbol a Satmarului: Palatul Administrativ

0

 Aleea scriitorilor din Pasajul Corneliu Coposu te duce în Centrul Nou, dominat de clădirea impunătoare a Palatului Administrativ.

Construit în anii ‘70, în plin comunism, Palatul Administrativ, a fost la vremea respectivă cea mai înaltă clădire din România depășind cu 2,6 metri Hotelul Intercontinental din București.

Pe cât de uriașă, pe atât de inospitalieră, clădirea ar putea găzdui cu succes o echipă de filmare care și-a propus să realizeze un film artistic despre un Dracula al Epocii Ceaușescu. În același timp, construcția are un imens potențial arhitectural.

Artiștii fotografi din toate colțurile lumii o fotografiază pe timp de zi sau noapte, în amurg sau la răsăritul soarelui. Doar din cauza epocii de tristă amintire în care a fost construit, Palatul Administrativ nu devine brandul orașului.

Deasupra ultimului etaj se află un amfiteatru care îți oferă o panoramă asupra întregului oraș. De aici vezi cum Someșul împarte orașul în două, pe malul drept fiind așezat orașul vechi, iar în stânga se întind cartierele de locuințe Micro 14, 15, 16, 17.

Cea mai inalta cladire din Transilvania,este la Satu Mare : Palatul Administrativ. Are o inaltime de 96,5 metri fiind astfel cu mult mai inalt decat restul cladirilor din Ardeal (cu exceptia turlelor de biserici sau a diferitelor antene).

Gigantul depaseste numeroase cladiri inalte din Bucuresti, de exemplu Hotelul Intercontinental (77 de metri). Este insa depasit de Casa Presei Libere (104 metri) sau de Tower Center International (100 de metri).

 

Sursa: viziteaza-satumare.ro, turistika.ro

Related Images: