Sâmbătă dimineață, CSM Olimpia Satu Mare joacă probabil cel mai important meci al sezonului. În ultima etapă a play-out-ului din Liga 2, formația pregătită de Alexandru Botos „Piri” va evolua în deplasare, pe terenul Concordiei Chiajna, într-o partidă care poate decide viitorul clubului în eșalonul secund.
Pentru ilfoveni, confruntarea nu mai are miză din punct de vedere al clasamentului, însă pentru sătmăreni fiecare punct contează enorm. Olimpia a reușit în ultimele săptămâni o revenire spectaculoasă, după ce a legat patru victorii consecutive și a ieșit din postura de „lanternă roșie”, ocupând la un moment dat locul care oferă șansa barajului de menținere.
Remiza de etapa trecută, 1–1 pe teren propriu cu CS Tunari, a complicat din nou calculele. Chiar și așa, echipa din Satu Mare păstrează șanse de a evita retrogradarea, însă are nevoie în primul rând de un rezultat pozitiv la Chiajna și, în același timp, de pași greșiți din partea contracandidatelor.
Înaintea duelului decisiv, antrenorul Alexandru Botos „Piri” a transmis un mesaj de încredere și unitate către vestiar:
„În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru încurajările de sâmbăta trecută, la meciul cu Tunari. Ne pare foarte rău că nu am reușit să obținem victoria. Dar acum ne concentrăm pe această săptămână. Mesajul stafului către jucători a fost clar: curaj, încredere și unitate. Mergem la Chiajna să luptăm pentru visul nostru de a rămâne în Liga a 2-a. Ne vom concentra doar asupra lucrurilor care depind de noi și vom face tot posibilul să ieșim învingători din acest duel. Iar la final sperăm că va fi suficient.”
Olimpia nu va putea conta însă pe mai mulți jucători importanți. Adrian Pop, Nestorly Lumbu, Albert Hofman, Răzvan Prodan și Denis Toma au rămas acasă din cauza problemelor medicale.
Partida se anunță dificilă și prin prisma precedentului direct. În sezonul regulat, tot la Chiajna, Concordia s-a impus cu 4–2. Echipa din Ilfov a avut un parcurs solid și în play-out, unde a acumulat patru victorii, un egal și o singură înfrângere, ocupând în continuare locul 3 în grupa B.
În același timp, CSM Olimpia se află într-o luptă strânsă cu CSC Șelimbăr și CSC Dumbrăvița pentru evitarea retrogradării. Clasamentul este extrem de echilibrat, iar rezultatele din ultima rundă pot schimba radical situația.
LIGA 2, PLAY-OUT, GRUPA B, ETAPA 7 (ULTIMA)
9 mai, sâmbătă, 11:00, Stadion Concordia, Chiajna
CS Concordia Chiajna – CSM Olimpia Satu Mare
Meciurile cu miză din această etapă:
CSC 1599 Șelimbăr– ACS FC Bacău
CSC Dâmbovița – CS Afumați
Toate cele trei partide vor fi transmise pe canalele FRF TV și FRF TV YouTube.
În această etapă se mai joacă: CS Tunari – CSM Reșița.


