„Cum vă place” de William Shakespeare, premieră la Teatrul de Nord

„Cum vă place” de William Shakespeare, premieră la Teatrul de Nord

„Cum vă place” de William Shakespeare, premieră la Teatrul de Nord

Trupa „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord prezintă duminică 8 decembrie 2019, de la ora 19.00, premiera comediei „Cum vă place” de William Shakespeare, regia Aleksandar Ivanovski. Din distribuție fac parte actorii: Roxana Fânață, Raluca Mara, Alina Negrău, Ioana Cheregi, Ciprian Vultur, Romul Moruțan, Andreea Mocan, Cătălin Mareș, Andrei Gîjulete, Sergiu Tăbăcaru, Andrei Stan, Dorina Nemeș, Tibor Székely, Vlad Mureșan, Anca Similar. Scenografia Cristian Gătina, light design Lucian Moga și Alexandru Radu.

Spectacolul se reia luni 9 decembrie, ora 19.00, și se joacă în afara abonamentelor.

Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6; telefon: 0261712106.

 

„Cum vă place” este anunțată ca fiind o comedie, dar există atât de multe alte niveluri mult mai profunde pe care le-am descoperit la repetiții, încercând să abordăm câteva teme pe care Shakespeare le-a scris și care sunt importante pentru noi astăzi, ca generație. Una din ele este tema exilului, foarte prezentă în contextul zilelor noastre, abordată atât ca fapt concret, dar și din punct de vedere al exilului intern, al modului în care oamenii își gestionează propriile limite dar și barierele impuse de ceilalți. Spectacolul este o invitație pentru public să vină la teatru, să vină în acest spațiu al exilului, să vină în această pădure în care totul este posibil, în care visele devin realitate, unde oamenii se îndrăgostesc, unde totul este lumină și viața este posibilă cu toată frumusețea ei. (Aleksandar Ivanovski)

Aleksandar Ivanovski a absolvit regia la Facultatea de Arte Dramatice din Skopje și din 2000 regizează spectacole de teatru și coordonează ateliere de actorie, regie și dramaturgie în Germania, Slovacia, România, Ungaria și Macedonia. Prima întâlnire a Trupei „Mihai Raicu” cu Aleksandar Ivanovski a fost la workshop-ul susținut de regizor în timpul Festivalului Tranzit Fest din 2018.

 

CUM VĂ PLACE de William Shakespeare

Traducerea: Violeta Popa

Regia: Aleksandar Ivanovski

Scenografia: Cristian Gătina

Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu

Distribuția:

Rosalinda: Roxana Fânață

Celia: Raluca Mara

Phoebe: Alina Negrău

Audrey: Ioana Cheregi

Frederick/Ducele Senior: Ciprian Vultur

Charles/Corin: Romul Moruțan

Testone: Andreea Mocan

Jaques: Cătălin Mareș

Orlando: Andrei Gîjulete

Martext: Sergiu Tăbăcaru

Oliver: Andrei Stan

Le Beau: Dorina Nemeș

William: Tibor Székely

Silvius: Vlad Mureșan

Adam/Himeneu: Anca Similar

 

Durata spectacolului: 3 h (cu pauză)

Interviu cu regizorul Aleksandar Ivanovski: https://www.youtube.com/watch?v=m4OMqeKfhd8

www.teatruldenord.ro

 

 

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 03 decembrie, 2019

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.