Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 31.03.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Carei a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, și a dispus arestarea preventivă a două persoane de sex masculin, în vârstă de 41 de ani, respectiv 70 de ani, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de viol asupra unui minor și corupere sexuală a minorilor.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că începând cu toamna anului 2025, inculpații, unul dintre ei împreună cu un alt inculpat având calitatea de militar (calitate care a atras în cazul acestuia competența Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Cluj), în mod repetat, au racolat și ulterior au întreținut raporturi sexuale normale și orale cu trei minore, cu vârstele între 11 și 15 ani.
În acest scop, profitând de situația materială precară a minorelor dar și de relațiile de prietenie între acestea, inculpații le ofereau bani, cadouri de mică valoare sau mâncare și băutură în scopul obținerii de satisfacții sexuale și pentru a racola alte minore. Astfel, inculpații au ajuns să fie cunoscuți ca fiind dispuși să plătească sume de bani deloc de neglijat pentru actele sexuale cu minori.
Din cercetările realizate în cauză a rezultat că inculpații abordau minorele folosindu-se de rețelele de socializare, prin intermediul cărora expediau imagini cu caracter pornografic și foloseau un limbaj cu puternic caracter obscen. Consumarea raporturilor sexuale avea loc fie la domiciliul inculpaților, pe raza localităților Săcășeni și Tășnad din Județul Satu Mare, fie în locații retrase deținute de către aceștia, de multe ori în prezența altor minore.
În scopul probării activității infracționale, în cursul zilei de 30.03.2026 au fost puse în executare un număr de patru mandate de percheziție domiciliară, context în care au fost ridicate mai multe suporturi de stocare a datelor informatice și telefoane mobile ce urmează a fi supus percheziției informatice.
Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tășnad.
Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Totodată, având în vedere specificul infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări și vârsta victimelor, subliniem necesitatea unei mediatizări prudente și echilibrate, cu asigurarea unui just echilibru între necesitatea asigurării protecției victimelor și a dreptului la viața privată și dreptul la informare al opiniei publice.













