Două camioane cu anvelope uzate și saltele au fost oprite la intrarea în țară, la vama Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două

0
62

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu deșeuri, constând în anvelope uzate și saltele.

În dimineața zilei de 28 iulie a.c., în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un ieșean în vârstă de 42 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 9.700 kg de cauciucuri uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Suceava.

Ulterior, în jurul orei 18.00, la același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în România un alt cetățean român, în vârstă de 32 de ani, tot din județul Iași. Acesta conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta 42 de saltele din Germania, care urmau să ajungă, tot, în județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transferuri de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

 

 

Comentarii Facebook