Eveniment adresat părinților și cadrelor didactice privind problematica prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în orașul Tășnad

La data de 22 septembrie, Conducerea Primăriei Orașului Tășnad împreună cu reprezentanții Poliției Locale Tășnad

0

La data de 22 septembrie, Conducerea Primăriei Orașului Tășnad împreună cu reprezentanții Poliției Locale Tășnad, în dorința de a oferi un loc sigur și un viitor frumos tinerilor din comunitate, au fost gazdele unui eveniment organizat în Sala de Spectacole Unirea,  adresat părinților și cadrelor didactice, privind problematica prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri.

Organizatorii acestei întâlniri sunt un exemplu în ceea ce privește colaborarea interinstituțională, avându-i și în realizarea acestui demers, ca parteneri, pe reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, pe cei ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, alături de Poliția Orașului Tășnad și reprezentanții Biroului Siguranța Școlară, respectiv ai Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Astfel, reprezentanții acestor instituții au oferit celor prezenți informații cu privire la Procedura de cooperare interinstituțională pentru aplicarea Planului Teritorial cadru de acțiune pentru siguranța școlară al Județului Satu Mare, adoptată prin Ordinul Prefectului Județului Satu Mare nr. 305 din 20.09. 2023 dar și aspecte importante din Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri respectiv din Legea nr. 2013 din 7 iulie 2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Totodată, în cadrul acestui eveniment, s-au discutat aspecte practice privind colaborarea între familie, școală și reprezentanții instituțiilor prezente la întâlnire, precum și subiecte utile părinților și profesorilor în demersul lor preventiv cum ar fi: factori de risc și de protecție în consumul de droguri, ce poate face un părinte pentru a preveni consumul de droguri, cum poți știi dacă un copil consumă droguri sau ce să faci în cazul în care copilul tău consumă droguri.

Activități informativ – preventive similare vor continua în perioada următoare și în alte zone ale județului Satu Mare, prevenirea consumului și traficului de droguri reprezentând o prioritate esențială pentru POLIȚIA ROMÂNĂ!

 

 

 

 

Comentarii Facebook