luni, august 31, 2026
No menu items!
Acasă Locale Galerie foto.Accident tragic cu mai multi morti la Ratesti

Galerie foto.Accident tragic cu mai multi morti la Ratesti

0

Ieri, la ora 14.24, I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier în localitatea Rătești.

          La faţa locului, au fost dislocate forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe S.M.U.R.D. (Echipaj de Prim Ajutor calificat și Terapie Intensivă Mobilă) şi două ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare. S-au luat toate măsurile necesare pentru a se asigura acordarea ajutor medical pentru toate cele patru victime, precum și transportarea acestora la cea mai apropiată unitate spitalicească cu capabilități.

          În urma impactului violent, dintre două autoturisme, patru persoane au fost accidentate, dintre care una a rămas încarcerată. Două victime (1 copil în vârstă de un an și patru luni și un adult) au fost declarate decedate după ce li s-au aplicat manevre de resuscitare comform procedurilor medicale. O femeie însărcinată, mama copilului decedat, a fost preluată de echipajul SAJ, iar celui de-al doilea bărbat (tatăl copilului), după ce a fost extras din autoturism, i s-a acordat primul ajutor medical și a fost preluat de ambulanța de terapie intensivă mobilă. Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.