Grădina Romei – potential imens neexploatat – proiect propus de Florin Neagu, candidat PMP la Consiliul Local Satu Mare

Grădina Romei – potential imens neexploatat – proiect propus de Florin Neagu, candidat PMP la Consiliul Local Satu Mare

Grădina Romei – potential imens neexploatat – proiect propus de Florin Neagu, candidat PMP la Consiliul Local Satu Mare

„Florin este un familist convins, focusat pe creșterea calității vieții în municipiu. Pe Florin l-am găsit în PMP și m-am bucurat să văd, după lungi discuții că rezonăm în idei în ceea ce privește nevoia orașului nostru de opțiuni pentru divertisment și recreere.

Florin are în vedere un proiect ambițios de transformare a parcului „Grădina Romei” într-un mediu familial și modern.

Cred că suntem cu toții de acord că Grădina Romei are un potențial imens, prea puțin exploatat în acest moment:

„Cunosc Grădina Romei de când eram mic copil și mereu a fost un punct de atracție pentru sătmăreni. Cu toate că are o suprafață foarte mare și un potențial imens, niciodată nu a fost mai mult decât un parc, niciodată nu a fost o zonă de interes frecventată de sătmărenii de toate vârstele.

Atât timp cât încă mergea trenulețul, Grădina Romei mai era o atracție, dar interesul sătmărenilor pentru acest loc s-a domolit treptat și astăzi este doar o zonă verde obișnuită și doar pentru cei care locuiesc în preajmă.

Mi-aș dori să transformăm acest loc într-un centru de interes al orașului și pentru asta mă voi implica din postura de consilier local, după 27 septembrie.

Vreau să transformăm Grădina Romei nu doar în plămânul verde al orașului ci și într-un loc în care, cu mândrie, orice sătmărean să-și plimbe musafirii din afara orașului.

Acțiuni imediate

În primul rând, trebuie rezolvată problema ciorilor care fac foarte multă mizerie în Grădina Romei. Apoi trebuie pregătită și întreținută implicit curățenia; iar mai apoi un gazon nou, pufos, pe care să îți fie drag să te întinzi la umbra arborilor seculari.

Curățenia din parc trebuie să fie o prioritate atât pentru administrație, cât și pentru fiecare dintre noi. Și pentru ca totul să se păstreze în condiții optime, parcul trebuie dotat cu un sistem de supraveghere video.

Divertisment și relaxare

Grădina Romei poate fi atât un loc al celor tineri, plini de energie, în care să aibă Wi-Fi gratuit dar și o pistă de alergare sau o stație de încărcare pentru trotinetele electrice, cât și un loc al relaxării pentru cei mai în vârstă.

Terasele și Restaurantele trebuie să fie la tot pasul. Am discutat cu mulți antreprenori din domeniul Horeca, care ar fi extrem de interesați să își extindă afacerile în această zonă. Astfel s-ar putea stimula afacerile de acest gen și s-ar crea o nouă sursă de finanțare pentru bugetul local, din închirierea spațiilor publice pentru cafenele și restaurante.

Pentru cei tineri mi-aș dori amenajarea unei zone pentru Skate Park, reabilitarea și modernizarea sistemului de Jungle Park. De asemenea, trebuie intervenit imediat pentru înlocuirea actualului mobilier exterior și pentru amenajarea locurilor de joacă pentru copii, care sunt degradate și prezintă în acest moment un risc crescut pentru accidentare.

Și dacă tot e un loc de promenadă, nu v-ar plăcea să avem acolo reprezentații artistice în weekenduri la care să luați parte stând într-un hamac? Mie mi se pare o idee extraordinară ce nu e greu de pus în practică: spațiul pentru o scenă este disponibil, spațiul pentru întins hamace este cât de mare dorim, iar în plus, există artiști interesați să concerteze acolo. Lipsește doar implicarea Primăriei Satu Mare.

Să nu uităm de lac, care ar merita o decolmatare si de ce nu, populat de peștișori frumos colorați care să facă deliciul privirilor sătmărenilor, iar iarna, să îl transformăm în patinoar, căci suprafața lui o permite.

Nu-i așa că toate acestea par un vis frumos? Și totuși, este atât de ușor să le transformăm în realitate!

Consider că singurul lucru de care avem nevoie pentru ca toate acestea să devină realitate este voința și implicarea administrației locale.

Banii pentru transformarea acestui parc într-un punct de atracție pot fi atrași din fonduri guvernamentale sau europene. Așa cum alte municipii au reușit, trebuie să reușim și noi.

Grădina Romei poate deveni emblema și mândria orașului, locul pentru care locuitori din tot județul dar și din alte județe să vină la Satu Mare și pe care toată lumea să îl privească drept un model.

De aceea am ales să candidez. Doar prin implicare putem să schimbăm în bine Satul Mare.

Implică-te și tuVotează în 27 septembrie echipa PMP pentru Consiliul Local! Votează Mihai Huzău #LaPrimarie #SatuMare2020” a transmis Mihai Huzău pe pagina de Facebook.

 

 

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 15 septembrie, 2020

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.