luni, iunie 22, 2026
No menu items!
Acasă Locale La Satu Mare a fost organizată prima ediție a “Business Forum Nord-Vest”

La Satu Mare a fost organizată prima ediție a “Business Forum Nord-Vest”

Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest și Asociația Camera Meșteșugarilor din Satu Mare, împreună cu Asociația

0

Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest și Asociația Camera Meșteșugarilor din Satu Mare, împreună cu Asociația Întreprinzătorilor din Maramureș, Federația Patronilor din Bihor, Organizația Patronilor din Sălaj şi Uniunea Națională a Patronatului Român, organizează la Satu Mare prima ediție a “Business Forum Nord-Vest”.

Prefectul Radu Roca a felicitat inițiativa organizatorilor și le-a mulțumit invitaților pentru interesul arătat primei ediții a ”Business Forum Nord -Vest”.

”Salut inițiativa Asociației Economice Româno-Germană pentru Regiunea de Nord Vest și a Camerei Meșteșugarilor de a organiza la SATU MARE prima ediție a evenimentului BUSINESS FORUM NORD VEST!”

Consider că în aceste momente de criză economică după doi ani de pandemie în care agenții economici au avut de suferit , mai mult ca oricând acum e nevoie de o strânsă colaborare între județele noastre din zona de nord vest.

Cred că nu e loc acum de concurență între județele noastre ci de o bună colaborare și conlucrare și promovare a mediului de afaceri din zona de NORD VEST. Doar astfel putem ridica nivelul de trai al locuitorilor zonei noastre.

Vă felicit pentru inițiativă și vă asigur de tot sprijinul meu ca reprezentant în teritoriu al guvernului.

Bun venit la SATU MARE și sunt convins că și noi, și mai ales firmele dumneavoastră vor ieși mai câștigate după acest forum! ”- prefect Radu Roca.

 

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a salutat deschiderea evenimentului de business al anului, „Business Forum Nord-Vest”, care se desfășoară timp de două zile la Satu Mare și a prezentat antreprenorilor din cele patru județe participante – Satu Mare, Bihor, Sălaj și Maramureș – potențialul economic al județului Satu Mare.

Pataki Csaba a pus accent pe proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere și a amintit aici drumul expres Satu Mare – Baia Mare și Centura municipiului Satu Mare, care va fi legată de șoseaua de autostrăzi din Ungaria, două mari investiții care odată finalizate vor da un puternic impuls dezvoltării economice a întregii zone de nord-vest a României.

“Este extrem de important ca dumneavoastră, antreprenorii, să vă implicați în educație și să creați parteneriate cu școlile care promovează învățământual dual, pentru a oferi economiei forță de muncă în acord cu cererea reală a pieței. Noi vă sprijinim în acest sens. După doi ani de stagnare este vital să ne adunăm forțele și să creștem împreună întreaga zonă”, a spus Pataki Csaba în deschiderea evenimentului.