Moment istoric în energie

0

Compania americană INEOS Bio, subsidiară a companiei europene INEOS, specializată în petrol şi produse petrochimice, a anunţat că, după luni de încercări, a obţinut etanol din deşeuri precum lemn şi materiale vegetative nonalimentare, un obiectiv considerat un trofeu în industria energiei verzi, transmite cotidianul american „The New York Times”.

Compania americană a obţinut etanol care poate fi folosit comercial drept biocombustibil din deşeuri la o uzină din Florida. Compania va începe să vândă bicombustibilul obţinut chiar din august.

Dacă INEOS Bio va reuşi să exploateze comercial acest tip de energie, momentul va fi unul crucial pentru industria mondială, având implicaţii majore în ceea ce priveşte combustibilii pentru automobile şi limitând nivelul emisiilor de dioxid de carbon la nivel mondial.

Compania susţine că nu are nicio îndoială că va reuşi să facă asta, ba, mai mult, va începe chiar de luna viitoare să livreze biocombustibil obţinut astfel clienţilor săi. Etanolul a fost obţinut la uzina Indian River BioEnergy din Vero Beach, Florida, însă cantitatea nu a fost dezvăluită.

Dacă etanolul poate fi produs la scară comercială şi la preţ rezonabil din resurse abundente nonalimentare, precum deşeuri de lemn sau gunoi menajer, acest biocombuustibil ar putea înlocui relativ rapid combustibilul obţinut din ţiţei. Astfel, ţiţeiul şi emisiile sale de carbon ar putea rămâne în subsol, reducând emisiile de dioxid de carbon eliberate în atmosferă prin consumul carburanţilor tradiţionali.

Sursa: adevarul.ro

Comentarii Facebook

Related Images: