O femeie a fost accidentată pe o trecere de pietoni din Satu Mare, în urma unui accident rutier

Ieri, 16 septembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire

0
37

Ieri, 16 septembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Unirii, din municipiul Satu Mare.

Astfel, în urma primelor verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 24 de ani, din Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Micula, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul, de 43 de ani, a fost proiectat într-o femeie, de 44 de ani, din Satu Mare, care se afla angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Comentarii Facebook