La data de 27 august a.c., în jurul orei 13.25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19, între localitățile Botiz și Ciuperceni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 41 de ani, din Gherța Mare, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de un autoturism aflat înaintea sa, la volanul căruia s-a aflat un bărbat de 26 de ani, din Cămârzana, intrând în coliziune cu acesta.
Din producerea evenimentului a rezultat rănirea unei femei de 46 de ani, pasageră al celui de-al doilea autoturism.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.