Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui bărbat din Satu Mare

La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, Biroul de Ordine Publică, au fost sesizați prin apel 112

0

La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, Biroul de Ordine Publică, au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie de 29 de ani, din municipiul Satu Mare, despre faptul că, soțul său de 34 de ani, din aceeași localitate, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 34 de ani, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de femeie și de domiciliul acesteia.

Totodată, s-a procedat la montarea dispozitivului electronic de supraveghere bărbatului, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

 

Comentarii Facebook