Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în data 18 ianuarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 220 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, în data de 18 ianuarie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 22 400 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 13 conducători auto, astfel:
- 6 șoferi, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h;
- unul dintre aceștia a efectuat o depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal continuu;
- alte 2 permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru diverse abateri la regimul rutier.
- 5 șoferi nu au acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj rutier













